Ce vei învăța din acest modul

Cât Bitcoin ai acumulat? Câți satoshi adaugi lună de lună la portofoliul tău de investiții?

Aceasta este bariera de intrare în Modulul 8. Dacă nu ai început să acumulezi Bitcoin acest modul nu te va ajuta foarte mult.

Dar e musai să te felicit pentru că ai ajuns până aici. Chiar dacă ai pornit sau nu de la zero, parcurgând acest curs de investiții în criptomonede, poți lua acum decizii inteligente pentru bunăstarea ta financiară. Îți este mai clar ce este un blockchain și o criptomonedă. Știi cum să investești și înțelegi cum să-ți păstrezi în siguranță criptomonedele. E multă informație, de aceea apreciez timpul și energia pe care ai dedicat-o pentru a învăța cum să investești inteligent în monede virtuale. Bravo! Mulți încep, însă tu faci parte dintre cei puțini care rezistă până la final.

Adevărul e că investițiile sunt destul de plictisitoare. Pui banii la treabă, într-o cursă de rezistență. Dacă nu-i pui la treabă, se atrofiază și nu mai valorează nimic. Când îi bagi în cursă, devin din ce în ce mai buni, oricât de înceți ar fi la început. Dar dacă îi bagi în curse de viteză de la început, o să se împleticească în propriile picioare, se prăbușesc și dau cu capul de bordură. Trebuie să înveți care sunt banii care pot duce cursele de viteză.

Vreau să explic metafora, ca să fiu sigur că înțelegi mesajul care îmi doresc să ajungă la tine. Averile se construiesc în timp, cu răbdare și fără emoții puternice. Cursele de viteză sunt speculațiile, investițiile care pot genera profituri mari într-un timp foarte scurt. Cursele lungi, de rezistență sunt mai sigure, mai puțin riscante, profitul e mai mic, dar sigur. Investițiile pe termen lung sunt cele care te ajută să-ți păstrezi averea și să o crești.

Speculațiile, investițiile riscante cu șansă de profit mare, au și cea mai mare rată de eșec. De aceea un portofoliu inteligent trebuie să cuprindă ambele tipuri de investiții. În majoritatea sa investiții de lungă durată, mai sigure, și o porțiune mică de speculații care să dea câte un boost de valoare. Chiar dacă asta înseamnă 1% speculații și 99% investiții mai sigure.

Dar nu este o regulă. Poți investi 100% în mod conservator, în investiții sigure, fără speculații. În acest caz, nu ai nevoie de acest modul. Investiția ta în criptomonede poate fi 100% în Bitcoin și îți vezi de viața ta. În comparație cu investițiile tradiționale – acțiuni, obligațiuni, titluri de stat, imobiliare, aur –  Bitcoin este o speculație… pentru cei care nu înțeleg valoarea reală a Bitcoin-ului.

Însă tu, dacă ai ajuns până aici, înțelegi valoarea reală a Bitcoin-ului. Știi de ce portofoliul tău de criptomonede trebuie să fie, în marea sa majoritate, reprezentat de singura criptomonedă cu adevărat descentralizată. Dacă dorești să folosești criptomonede alternative ca și instrument de a-ți crește punguța cu Bitcoin, atunci în acest modul îți voi arăta cum să faci acest lucru.

Chiar dacă îți voi spune în ce să investești, succesul tău nu depinde de mine. În primul rând, nu vreau să crezi că pot prezice viitorul. Ci pe bază de research și a experienței din ultimii ani, îți recomand ce aș face eu. Deci ai access la experiența cuiva care a trecut prin mai multe cicluri ale pieței, prin mai multe crize. Până în ziua de astăzi Bitcoin a fost declarat mort de peste 460 de ori. Nu mă mai panichez când prețul scade, pentru că înțeleg cum funcționează piața și de ce Bitcoin are valoare.

Decizia de a implementa sau nu recomandările mele este doar a ta. Unele recomandări vor fi bune, altele mai puțin bune. Însă cu un management al riscului potrivit, profiturile vor acoperi pierderile. Așa e în investiții.

Când au căzut LUNA și UST, am avut acces la informația de a vinde de înainte de dezastru. Ce-i drept, cu o pierdere de 20%. Nimeni nu putea prezice cu exactitate dezastrul ce a urmat. Dar pentru că în viața mea se întâmplau și alte lucruri – o criză în relația de cuplu și un proiect nou care îmi provoca emoții puternice – nu am fost capabil să fac față impactului emoțional de a vinde în pierdere. Așa că am ignorat semnalul de vânzare, chiar dacă am avut access la el, în speranța că e doar o fază de scădere iar totul va reveni la normal.

Investiția mea în LUNA și UST valorează acum 0.

Această pierdere a fost o bună meritată palmă peste față. Așa că, atunci când am văzut semnele că ar trebui să-mi retrag banii din aplicația Celsius Network, nu am mai ezitat. La numai câteva zile, Celsius a blocat retragerile și au început procedurile de faliment. Aveam în Celsius mult mai mulți bani decât în LUNA, așa că am răsuflat ușurat văzând dezastrul care a urmat.

Însă când am primit semnal de vânzare FTT, criptomonedă exchange-ului FTX, mi-am dat seama că am comis-o din nou. Deși îmi deblocasem toate celelalte criptomonede, FTT-ul era încă blocat (staked) în aplicație, așa că am putut vinde abia peste două săptămâni. Prea târziu… a doua zi după semnalul de vânzare, prețul scăzuse deja cu 70%, iar la câteva zile mai târziu, FTX era falimentar.

Da, am pierdut bani cu crypto. Aș fi putut evita aceste pierderi, dacă aș fi fost mai disciplinat. Dacă aș fi urmat regulile de siguranță și aș fi ascultat de cei care mă îndrumau. Degeaba ai pe cineva care să te îndrume, dacă nu îi urmezi sfaturile.

Așa că, chiar dacă îți pot face cele mai bune recomandări, ține foarte mult de capacitatea ta de a le implementa. Acest lucru este valabil indiferent pe cine urmărești pentru astfel de sfaturi. Tu ești responsabil pentru deciziile tale și pentru bunăstarea ta financiară.

Nu e nevoie să treci prin aceleași catastrofe prin care am trecut eu. Nu toate investițiile vor fi profitabile, dar dacă ai un portofoliu construit cu cap și cu un management al riscului potrivit, nu ai de ce să te temi.

Regula numărul 1 e următoarea, așa cum a scris și colegul tău din comunitatea noastră de pe Discord:

Nu investi mai mult decât îți permiți să pierzi

Îmi pare rău că am pierdut toți banii pe care i-am investit în LUNA? Bineînțeles. Chiar mă gândesc câte lucruri aș fi putut face cu acei bani. Sau cum ar fi fost mai sigur dacă pur și simplu investeam doar în Bitcoin.

Am FTT blocat în FTX și văd cum compania e demolată pe zi ce trece. De ce mi-a trebuit mie să investesc în atâtea criptomonede, cunoscând riscurile?

Însă aceste pierderi sunt doar o mică parte a portofoliului meu. Din fericire Bitcoin va acoperi toate aceste pierderi, în următorul bull market. Până atunci, acumulăm în timp ce sângeram.

În concluzie, parcurgi acest curs ca să înveți cum să investești inteligent. Să nu te afecteze pierderile, iar acestea să fie acoperite de câștiguri. În acest modul urmează să afli cum aș investi eu primii 100, 1000 sau 10.000 de Euro, precum și în ce criptomonede să investești pentru a acumula mai mult Bitcoin.

Te felicit încă o dată pentru progresul pe care l-ai făcut și pentru că ești dispus să înveți cum să investești corect. Ești pe calea cea bună către libertatea ta financiară. Vei putea să te bucuri de mai mult timp cu cei dragi, să călătorești, să îți trăiești viața așa cum îți dorești.

Până atunci, eu te aștept pe pagina următoare ca să-ți arăt câți bani trebuie să investești ca să te îmbogățești.

Curs Home Expand All