Ca să poți face bani din criptomonede trebuie să înțelegi ce sunt și cum funcționează banii. Ai aflat din al doilea modul ce sunt banii, dar mai sunt câteva detalii ce au nevoie de explicații. În această lecție a cursului de investiții inteligente în criptomonede vei afla de ce oamenii săraci devin și mai săraci iar cei bogați sunt din ce în ce mai bogați.
Adu-ți aminte cum banii fiat, monedele și bancnotele din portofel, nu au nici o valoare în sine. Sunt doar răsplata muncii tale pe care o poți schimba pe alte bunuri și servicii. Să pui acești bani deoparte nu e indicat pentru că în timp își pierd din valoare. Cei care pun bani deoparte devin din ce în ce mai săraci, pentru că banii lor valorează din ce în ce mai puțin.
“Cum? Ce? Adică dacă economisesc, devin mai sărac?”
Exact!
Banii economisiți trebuie să muncească pentru tine, să facă bani la rândul lor. Un exemplu simplu este să împrumuți banii tăi iar în schimb să primești o dobândă. Băncile obișnuiau să facă asta, dar acele vremuri sunt de mult apuse. Banii economisiți trebuie să se înmulțească cel puțin în ritmul inflației care în ultimii ani a fost în jur de 8%.
Îți aduc aminte că inflația înseamnă ritmul în care banii își pierd din valoare. O inflație de 8% pe an înseamnă că ce cumperi azi cu 100 de lei, va trebui să plătești 108 de lei anul viitor. Oamenii zic că lucrurile se scumpesc când, de fapt, banii valorează mai puțin.
Deci, astfel încât banii economisiți să nu-și piardă din valoare în timp, ei trebuie să crească cu cel puțin 8% pe an. Același lucru este valabil și pentru salariul tău, dacă ești angajat. Dacă nu îți crește salariul cu cel puțin 8% pe an, înseamnă că ești plătit din ce în ce mai prost. Deși pare că primești aceeași bani în mână, puterea ta de cumpărare scade – devii mai sărac la buzunar.
Dacă stau la saltea sau într-un cont bancar banii nu îți aduc niciun beneficiu. Asta nu înseamnă că trebuie să cheltuiești tot ce primești. Din contră, să cumperi bunuri care produc venit sau cărora le crește valoarea în timp. Să investești.
Un automobil nu este o investiție. Mașina îți scoate bani din buzunar și nu îți generează nimic. Dacă o mașină te ajută să faci mai mulți bani atunci poate fi numită o investiție. Dar cât timp ea stă în parcare și o scoți doar la plimbare, te stoarce de bani. Dacă o închiriezi unui șofer Uber, ea poate genera profit cât timp tu nu o folosești.
Casa personală nu este o investiție. Atât timp cât cheltui mai mult cu casa decât veniturile pe care ți le generează, te stoarce de bani. O casă cumpărată pentru a fi dată în chirie este o investiție. Aceasta generează bani și îi crește valoarea în timp.
Telefonul mobil, vacanțele, petrecerile, nu sunt investiții dacă nu te ajuta să faci mai mulți bani.
Oamenii devin bogați pentru că bani lor lucrează pentru ei. Ai observat că prețul caselor și apartamentelor crește în timp. La fel și prețul aurului. Pe termen lung, acțiunile companiilor listate la bursa valorează din ce în ce mai mult. De ce? Nu doar pentru că suntem din ce în ce mai mulți oameni pe Pământ și cererea crește, așa cum ai învățat din lecția anterioară. Ci și pentru că banii fiat valorează din ce în ce mai puțin.
An de an, leul românesc scade cu cel puțin 8%. Cei cu bani, sunt an de an cu 8% mai săraci. Cei care au bunuri, cărora le crește valoarea în timp, sunt mai bogați cu 8% în fiecare an. Numerele nu sunt tocmai exacte, dar e cel mai bun exemplu ca să înțelegi cum stau lucrurile.
Însă această rată de 8% nu e fixă, ci compusă. Unii s-au hazardat și au numit acest fenomen a opta minune a lumii. Hai să-ți explic!
Dacă tu investești 100 de lei astăzi, iar profitul tău este de 8% pe an, anul viitor vei avea 108 lei.
Acum toți cei 108 lei vor beneficia de 8% creștere anuală, iar peste încă un an investiția ta va crește nu doar cu 8 lei, ci cu 8.64. După acești 2 ani vei avea 116.64 de lei, care cresc cu 8%. La sfârșitul a trei ani de investiții, vei fi acumulat 125.97 de lei. Deci, deși 8 lei reprezintă 8% din cei 100, în trei ani nu ai acumulat 3×8 = 24 de lei, ci 25.97.
Câștigi dobândă la dobândă. Aceasta se numește dobânda compusă și este unul dintre cele mai importante concepte al investițiilor.
Dacă investești astfel, an de an, câte 100 de lei, peste 30 de ani vei acumula 13.240 de lei.
Timp de 30 de ani tu ai investit doar 3000 de lei, însă dobânda compusă a lucrat pentru tine și ți-a generat 10.240 de lei în plus.
Așa devin oamenii din ce în ce mai bogați. Investiții în bunuri cărora le crește valoarea în timp și aplicarea dobânzii compuse. Crezi că Elon Musk, Jeff Bezos, Bill Gates și toți cei mai bogați oameni din lume au saci, seifuri, conturi bancare, pline de bani? Bineînțeles că nu. Averea lor vine din companiile în care sunt investiți, proprietățile pe care le dețin, toate bunurile care le generează profit.
Însă dobânda compusă este o sabie cu două tăișuri. Dacă banii își pierd din valoare cu 8% pe an, în fiecare an pierzi din ce în ce mai mult. Dacă pui la saltea 100 de le astăzi, peste 3 ani e ca și cum ai fi economist doar 74.03 de lei. Nu va fi nevoie de foarte mulți ani pentru ca 100 de lei să nu mai valoreze mare lucru.
Inflația, dobânda compusă, investițiile nu sunt subiecte doar pentru canalele TV pretențioase. Nu îți mai permiți să nu înțelegi acești termeni. Dacă vrei să investești inteligent, trebuie să înțelegi cum folosești aceste concepte în avantajul tău. De aceea ești în locul potrivit, la momentul potrivit. În acest curs înveți ce este cu adevărat necesar pentru libertatea și liniștea ta financiară. Sunt conștient că te felicit constant, dar numai pentru că meriți acest lucru. E un drum lung și anevoios pe alocuri, dar îl parcurgi cu perseverență și curaj. Bravo!
Acum nu mai poți da înapoi, te-am expus la o informație critică pentru libertatea ta. Banii pe care îi lucrezi din greu, ar face mai bine să lucreze ei pentru tine. Criptomonedele sunt doar una dintre opțiunile pe care lei ai. În lecția ce urmează analizăm acest lucru, să vedem dacă Bitcoin și monedele virtuale sunt o investiție potrivită pentru tine. Te aștept pe pagina următoare!